Cimitirul Vesel din Săpânța este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din Maramureş. Anual, mii de turişti români şi străini ajung în comuna Săpânţa pentru a admira crucile şi epitafurile. Aceste versurile populare iau „peste picior” moartea sau povestesc în versuri simple fragmente din viaţa decedatului.
Cimitirul Vesel din Săpânţa – Localizare
Unul din cele mai frumoase și mai interesante cimitire din lume, acesta se află în comuna Săpânța, la 18,5 km depărtare de Sighetul Marmației.
Istoric
Cimitirul Vesel de la Săpânța a fost creat în 1935 de artistul Stan Ioan Pătraș. Acesta a creat crucile timp de 50 de ani și fost inlocuit de ucenicului său Dumitru Pop Tincu.
Cimitirul Vesel din Săpânța a strâns aproximativ 800 de cruci. Fiecare dintre cruci are un basorelief care înfățișează o scenă reprezentativă pentru viața respectivei persoane decedate. De asemenea, pe cruci apar și epitafurile, cele mai multe pline de umor, despre viața celor care se odihnesc acolo.
Cimitirul Vesel din Săpânța – Povestea de început
Povestea cimitirului a început în momentul în care o femeie amărâta l-a rugat pe Stan Pătraș să facă o cruce pentru soțul ei, care murise. Meșterul a luat o scândură lungă și groasă, a cioplit-o în formă de troiță. Pentru a mai alina amăraciunea văduvei, a cioplit pe lemn chipul defunctului. Apoi a adăugat și o mică poveste despre el. Textul era scris la persoana întâi, ca și cum dispărutul și-ar fipovestit viața..
Cum arată crucea și …de ce?
Materialul folosit pentru cruci este lemn de stejar, inscripționat manual dupa ce a fost tăiat și uscat. Scenele sunt de o simplitate aproape naivă din punct de vedere stilistic, dar aduc din trecut viața locuitorilor satului, prezentând un aspect definitoriu din viața fiecăruia. Acestea prezintă femei torcând lână, țesând covoare sau făcând pâine, bărbați care taie lemne sau ară pământul, păstori cu turmele, lucrători în lemn, lăutari și multe alte ocupații.
După ce crucea este sculptată, ea este pictată folosind culori vibrante: galben, roșu, alb și verde. De obicei fundal este albastru (așa numitul “Albastru de Săpânţa“).
Plânsu’ devine râsu’
Cronica scrisă, uneori foarte hazlie, a facut ca cimitirul, loc trist, să devină, după cum îi spune și numele, vesel, fiind astfel unicat în lume.
Legat de această idee, legenda spune că atitudinea veselă în fața morții este un obicei al dacilor. Ei credeau în viața veșnică, iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o altă lume. Aceștia nu vedeau moartea ca pe un sfârșit tragic, ci ca pe o șansă de a întâlni zeul suprem Zamolxe..
Cazare în Săpânța
Chiar dacă sunt aproape 20 de km până la Sighetu Marmației, turiștii care vor să viziteze acest cimitir unic au de ales. Există vile și pensiuni în comună și pensiuni in localitatea apropiată. Fiind un obiectiv foarte vizitat, de acest loc vă vor putea aduce aminte și suvenirurile la prețuri prietenoase, pe care le găsești la tot pasul.
N-aş vrea să greşesc, dar cred că e singurul cimitir din România din care vizitatorul iese cu zâmbetul pe buze după ce a citit cele mai năstruşnice versuri populare Livia Sima, preşedintele ANTREC Maramureş