Ce îi determină pe antreprenori? Autonomia? Banii? Dezvoltarea?
De cele mai multe ori este de fapt o problemă. Antreprenorii văd o problemă pentru care piețele nu au încă o rezolvare și iau lucrurile în propriile lor mâini.
Cu cât problema este mai mare, cu atât mai mulți oameni sunt dispuși să plătească
Din acest motiv, antreprenorii sunt considerați mai bine ca rezolvatori de probleme decât strict ca factori de bani.
Antreprenorii din trecut au transformat trăsurile în mașini și telefoane fixe în mobile. Aceleași transformări au loc și în zilele noastre.
Liderii de afaceri trebuie să adopte o mentalitate de rezolvare a problemelor dacă doresc să atingă acel nivel de potențial.
Poate sună simplu atunci când e pus așa. Însă, de multe ori poate fi dificil să vezi problemele drept ceea ce sunt cu adevărat: oportunități.
Iată câteva sfaturi pentru a vă ajuta să faceți acest lucru:
1. Analizați propria dvs. viață
Luați-vă un moment pentru a vă gândi la unele dintre provocările comune cu care vă confruntați. Orice, de la a-ți face pisica să meargă la litieră până la a câștiga un mare client la serviciu.
Apoi, întrebați-vă dacă există o soluție existentă. Dacă da, este accesibilă? E posibil ca experiența dvs. să nu fie universală.
Cu toate acestea, e puțin probabil să fiți singura persoană care se confruntă cu aceste probleme. Nu găsiți soluția corectă la o problemă din viața dvs.? Posibil ca și alții să se afle în aceeași barcă.
De exemplu, Mihai, se lupta să găsească un telefon sigur pentru copii. Toate opțiunile disponibile aveau prea multe funcții, erau prea scumpe sau pur și simplu nu erau potrivite.
În loc să abandoneze ideea, a cumpărat un telefon fără acces la internet sau la rețelele sociale. Și, după cum s-a dovedit, mulți alți părinți căutau exact același lucru.
Este ușor să te simți pasionat de ideea ta de business atunci când face ceva personal pentru tine. Obținerea de idei din problemele cu care vă confruntați este o modalitate excelentă de a profita de această pasiune.
2. Porniți un sondaj
Nu toate problemele comune sunt imediat evidente. Ați văzut vreodată o reclamă pentru un produs și v-ați spus „De ce nu m-am gândit eu la asta?” Nu toată lumea poate rezolva toate problemele.
Lansarea unui sondaj cu privire la nevoile consumatorilor vă poate conduce direct la unele probleme comune. Puteți crea articole pe blog, dacă dețineți un website.
De asemenea, vă va ajuta să vă validați ideea de afaceri, informându-vă dacă este o idee bună de început. Cercetați cercul apropiat de persoane înainte de a vă îndrepta către alte părți ale rețelei.
Comerciantul din Wall Street, Rhys Powell, a venit cu o idee de afaceri după ce a vorbit cu părinții copiilor de vârstă școlară.
El a descoperit că există atât o nevoie, cât și o dorință, pentru opțiuni de masă accesibile și sănătoase în școlile americane.
Acest lucru l-a determinat să înființeze o companie numită Red Rabbit, o organizație care servește acum peste 25.000 de mese și gustări în fiecare zi în mai multe școli și programe Head Start.
Powell s-a apucat de treabă pentru a satisface nevoia pe care o descoperise vorbind cu alții. Nu puteți rezolva o problemă până nu știți că există.
Oamenilor le place să vorbească despre problemele lor.
3. Contactați familia
Deși nu există două familii identice, a discuta cu membrii familiei poate fi o oportunitate excelentă de a obține informații nefiltrate de la oamenii în care aveți încredere.
Când Eric Yuan a ajuns în SUA, din China, în anii ’90, el a fost deconectat de cei dragi. Familia lui nu suporta gândul că se află în cealaltă parte a lumii, iar iubita lui se afla la 10 ore de mers cu trenul.
Distanța nu a fost doar problematică pentru Yuan. Avea să-i afecteze familia și iubita în moduri pe care nu le anticipase.
Greutățile suferite atât de Yuan, cât și de familia sa, l-au făcut pe acesta să găsească o soluție pe care numai el o putea: Zoom.
Datorită lui Yuan, milioane de familii sunt capabile să rămână în legătură prin moduri pe care nu le-ar fi putut face până acum.
Nu subestimați puterea familiei. Părinții, frații și rudele pot oferi nu doar sprijin, ci și potențial ajutor. Desemnați-i drept primii dvs. testeri de produse. Membrii familiei vor fi fericiți să vă ajute.
4. Extindeți soluțiile anterioare
Doar pentru că există o soluție la o anumită problemă nu înseamnă că nu se poate îmbunătăți. Antreprenorii sunt avertizați în permanență să nu „reinventeze roata”.
Însă, acest tip de reinventare este motivul pentru care mașinile circulă astăzi pe cauciucuri, mai degrabă decât pe roți șubrede din lemn.
Inovația creează loc pentru noi companii. A face ceva mai bun poate însemna a-l face mai eficient sau mai accesibil.
Oricare dintre aceste avantaje pot deschide calea către noi piețe. În unele cazuri, o nouă idee de afaceri poate acoperi toate bazele, simultan.
Unul dintre cele mai evidente exemple ale acestui tip de inovație este Airbnb. Hotelurile, pensiunile și casele de închiriat există de zeci de ani.
Cu toate acestea, piața pentru fiecare dintre ele a fost fracturată și greu de comparat. Airbnb le-a oferit călătorilor noi opțiuni și proprietarilor instrumente pentru a-și promova ofertele către clienții pe care nu i-au mai întâlnit până acum.
Airbnb nu oferă neapărat soluții noi. Oferă pur și simplu o modalitate simplificată de accesare a celor existente.
Chiar și cele mai simple soluții pot avea impact uriaș dacă ajung în locul potrivit. Și chiar dacă nu, este posibil să aibă nevoie doar de o modificare sau două pentru a deveni viabile.
Există probleme care așteaptă să fie rezolvate
Nu trebuie să fii un antreprenor experimentat pentru a ști că lumea este plină de probleme care așteaptă să fie rezolvate. De la Covid-19 la schimbările climatice și tot ceea ce este între ele, oportunitățile sunt acolo.
Antreprenorii au nevoie doar de un minim de conștientizare pentru a vedea ideile care sunt în jur, gata pentru a fi luate. Ceea ce contează e cine acționează primul.
Cine se mișcă cel mai repede și cine produce cele mai bune rezultate.